joi, 21 aprilie 2016

ÎNVĂȚĂTURI ERETICE ALE PĂRINTE LUI ARSENIE BOCA. ANATEMATIZAT DE TOATE CELE 7 SFINTE SINOADE ECUMENICE

“Unii ar spune că au avut folos din scrierile Părintelui Arsenie Boca fiindcă este un mare combatant al avorturilor, beției și furturilor. Din păcate, însă, această apologetică împotriva patimilor trupești este un praf în ochii creștinilor ca nu va că sfinția sa propovăduia (prin învățătură și exemplu personal) patimile sufletești cu mult mai rele și mai păgubitoare cum sunt slava deșartă, asprimea față de frați, pofta de tot felul de plăceri mascate de conviețuirea decentă la arătare (deci mai grave fiindcă nu se pot depista, mărturisi și combate). Iar aceasta nu este opinia noastră, ci experiența în Sfântul Duh al Sfintei Biserici.

Pe lângă cele spuse, mai trebuie se știe mai ales aceasta, care e de mare trebuință tuturor celor ce vnesc dobândească virtutea și se sârguiesc ocolească catul: cu cât e sufletul
neasemănat mai bun decât trupul, și mai distins și mai cinstit în multe și foarte însemnate privințe, cu atât sunt și virtuțile sufletești mai bune decât cele trupești, mai ales cele cari imită pe Dumnezeu și poartă nume dumnezeești. Cu totul dimpotrivă trebuie să socotim despre pă- catele sufletești că se deosebesc de patimile trupești în ce privește efectele lor și pedeapsa lor, măcar că acest lucru îl uită mulți, fără știu cum. Beția, curvia, preacurvia, furtul și cele apropiate acestora, oricât sunt de urîte la arătare celor evlavioși și celor ce fug de ele, sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atâta durere celor ce stăruiesc în ele fără se îndrepte, în com- parație cu patimile sufletești, cari sunt cu mult mai rele și mai grele ca acelea și cari duc la starea dracilor și la osânda veșnică rânduită acelora, pe cei stăpâniți de ele. E vorba de pismă, de pomenirea răului, de răutate, de învârtoșare și de iubirea de argint, care-i rădăcina tuturor relelor, după Apostol, și de cele asemenea.
[...]Patimi sufletești sunt acestea: uitarea, nepăsarea și neștiința.2 Când ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile cari sunt acestea: neevlavia, credința strâm sau toată erezia, blasfemia, iuțimea, mânia, amărăciu- nea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, lașitatea, cearta, rivalitatea, pisma, slava deșartă, mândria, fă- țărnicia, minciuna, necredința, sgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecțiunea pen- tru cele mântești, trânvia, micimea de suflet, nemulțumirea, cârtirea, înfumurarea, pă- rerea de sine, trufia, înmfarea, iubirea de stăpânire, dorința de a plăcea oamenilor, vicle- nia, nerușinarea, nesimțirea, lingușirea, înșelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu pă- catele părții pătimașe și gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care e maica și rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire și răutatea. Iar patimi trupești sunt: lăcomia pântecelui, nesăturarea, desfătarea, beția, mâncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrâul, necurăția, amestecarea sângelui [incestul], stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele și toate patimile urîte șl protiv- nice firii, furtul, jefuirea celor sfinte [sacrilegiul], hoția, uciderea, orice moleșire trupească și bucurie de voile trupului mai ales când trupul e sănătos, ghicirile, descântecele, farmecele, prezicerile, iubirea de podoabe, ușurătatea, moliciunile, înfrumusețările, vopsirea feții, pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc, reaua și pătimașa întrebuințare a lucrurilor dulci ale lumii, viața iubitoare de trup, care, îngroșând mintea, o face mân- tească și dobitocească și nu o lasă niciodată tindă spre Dumnezeu și spre lucrarea virtu- ților

După cum vedem, Părintele Arsenie Boca nu a combătut toate patimile trupești, ci pe unele, ca de exem- plu ghicitul și prezicerile (și nu numai cum se va desprinde din studiul vieții sfinției sale, cu caractere îngroșate mai sus) le-a și practicat. Dar patimile sufletești mai grave nici car nu le observă sau înțelege. De aici și întunecarea rațională pâ la a cădea în erezii.

De aceea, ca poa fi depistat cu ușurință de Ortodocși, Dumnezeu a îngăduit ca Părintele Arsenie Boca se dea pe față în năvala zbuciuma a scrierilor sale cu niște scăpări mult mai evidente, de necon- testat, ca nu fim amăgiți de subtilitatea patimilor sufletești propovăduite de sfinția sa. Aceste scăpări sunt erezii date anatema la Sfintele Sinoade Ecumenice, astfel , dacă s-ar întîmpla prin presiunea politică ca vreun Sinod Local fie amăgit -l canonizeze ca Sfânt, actul nu fie valabil, fiindcă nici un Sfânt nu poate fi dat anatema de vreun Sinod Ecumenic, gura infailibilă a lui Hristos. Multe Sinoade locale Ortodoxe au greșit în timp, dar Sfintele Sinoade Ecumenice niciodată. Hotarele cele veșnice trasate de Întreaga Sfântă Biserică a toată lumea, nu pot fi mutate de nici o Biserică locală, nici de mai multe.
Fiindcă am pomenit că învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt date anatema la toate Sfintele Sinoade Ecumenice, le enumerăm pe scurt, deoarece, cu mila lui Dumnezeu, studiul mai amănunțit despre acestea se găsește aici:
și cine vrea înțeleagă cum de sunt citatele de mai jos, din scrierile Părintelui Arsenie Boca, învățături eretice, să citească acolo explicația, după Sfinții Părinți, mai pe larg.



1.               I. ÎNVĂȚĂTURA ARIANĂ. ANATEMA SFÂNTULUI SINOD I ECUMENIC


Aceasta este provenită de la Origen. Deci Părintele Arsenie Boca este dat anatema de Sntul Sinod 1 Ecumenic.
Datorită necunoașterii teologiei persoanei avea și învățătura aria, da anatema la Sfântul Sinod 1 Ecumenic:
A-I scrie o carte, chiar bună, a rămas și rămâne o neputință; pentru că Iisus e singurul om care nu și-a dezmințit niciodată obârșia divină. Iar a scrie o „Viață” a lui Dumnezeu, nici a îndrăzni nu se poate. Singura „carte” pe care o scriem - și o scriem și fără să vrem - e cartea vieții noastre, cu care mergem înaintea Lui. Și mergem nu odată, la sfârșitul vieții, ci în fiecare zi și în tot ceasul, pentru că El e atotprezent și în categoriile vieții noastre.

Tema obârșiei divine a omului este larg dezbătută de Părintele Arsenie Boca. Mărturisim că acest termen, puțin folosit azi, dar de o semnificație uimitor de frumoasă, l-am descoperit cu multă bucurie

tocmai datorită acestui studiu, lucru pentru care trebuie să-i mulțumim Părintelui Arsenie Boca. Din nefericire sfinția sa îi un sens eretic, datorită nelămuririlor sale dogmatice. Cu mila lui Dumnezeu și ajutorul Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, datorită ostenelilor Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, am reușit deelenim hățișurile gândite ale folosirii sale în opera scriitorului de la Prislop și… ne-am cam îngrozit. Deși recunoaște că Domnul nostru Iisus Hristos este și Dumnezeu, (după cum și Arie a declarat în chip viclean aceasta, fiind constrâns), deși îl dezavuează în scris, după cum am citit mai sus, pe Arie, pictând (datorită antropozofiei pe care o iubea atât de mult), pe arianul Wulfila, în altar, cu nimb în biserica Drăgănescu, preacuvioșia sa se face părt din plin arianismului, atrăgând asupra sa anatemele Sfântului Sinod 1 Ecumenic, repetate de toate celelalte 6. Dar nu numai atât, chiar și această teorie a obârșiei divine a omului răstălmăcită de preacuvioșia sa arată o mare necunoaștere antropologică și teologică (datorită reia, de-a lungul întregilor sale scrieri, tot îi patinează cuvântul între termeni și noțiuni
făndu-i învățăturile încâlcite și păgubitoare cum or fi putut unii -l compare cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae?), dezvăluindu-i întunericul de tip arian.
Spunând că Iisus e singurul om care nu și-a dezmințit niciodată obârșia divină face  un amestec eretic între obârșiile oamenilor și obârșia lui Hristos, cuprinzând în această frază două erezii: 1. pe Iisus îl numește simplu om (iată arianismul), deși este Dumnezeu omul; 2. nouă ne dă obârșie divină (iată panteismul), deși avem obârșie creată, chema a primi în dar viața lui Hristos, deci a deveni dumnezei după har.
Ce oare vrea să spună sfinția sa cu aceasta? Ori în ce fel am tâlcui-o, tot erezie iese. Ce ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă? Iată ce:
Mântuitorul are două nașteri, noi, trei obârșii. El are nașterea Dumnezeiască și cea omeneas, iar noi obârșiile din creație, din Adam cel vechi și cea mai uimitoare nașterea de sus (Sfântul Botez, îmbrăcarea în Hristos, Adam cel nou, obârșie nu după fire ci după har).
B.    Nașterile lui Hristos:
1.     Despre nașterea Dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu:
Nașterea din Ta fără de mamă, mai înainte de toți vecii, nu o putem numi cu adevărat obârșie deoarece
nu are început, fiind nezidit. O putem numi obârșie numai dacă numim cauzarea obârșie.

Este clar că oamenii nu pot avea acest fel de obârșie divină, fiind zidiți. Adică și ei sunt cauzați de Dumnezeu, dar nu prin naștere, ci prin facere în timp. Unicul Fiu al lui Dumnezeu născut, iar nu făcut este Domnul nostru Iisus Hristos.

2.  Despre nașterea omenească a Domnului nostru Iisus Hristos:



Nașterea din Maică fără de tată la plinirea vremii (deci are început, poate fi numită obârșie), a fost fără de plăcerea împreunării, feciorelni, dar de dragostea noastră Hristos și-a asumat stricăciunea firii ca să o repare, să o restaureze.

Aceasta nu a avut-o nici Adam, căci a fost creat, iar nu născut, și nici Eva, care a fost luată din Adam, iar nu născută. Nu o avem nici ceilalți oameni prin fire, căci toți ne-am născut din plăcerea împreunării, în plus avem tată și mamă oameni, iar Hristos are ca Ta pe Dumnezeu pentru nașterea Sa Dumnezeiască și ca Maică pe Fecioara pentru nașterea Sa omenească. adar nici această obârșie nu poate fi valabilă ca o origine comună fireas, a omului cu Hristos.

 Obârșiile oamenilor:

1.     Despre obârșia dintâi, din creația cută de Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh:
Adam a fost creat, iar nu născut, Eva, a fost luată din Adam, iar nu născută, Hristos și-a construit din sângiurile feciorelnice ale Maici Sale trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător.
Obârșia lui Adam:
Fac 2:4 Iată obârșia cerului și a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Fac 2:7 Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie.

Obârșia Evei:

Fac 2:21 Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne.:22 Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam.:23 Și a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.”

Obârșia omenească a lui Hristos:

Luc 1:34 Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?:35 Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

Vedem limpede, așadar, chiar dacă sunt toate trei obârșii omenești (Ateie! nu divine!), cauzate prin creație, t de diferite sunt între ele.

2.  Despre obârșia din Adam a omului, prin păcatul strămoșesc:
Toți oamenii au obârșia în împreunarea din plăcerea trupească a două persoane omenești, născându-se astfel cu firea stricată, supusă morții, în care stăpânește ca un tiran păcatul.

Nici aceasta nu poate fi comună cu a lui Hristos.

3.  Despre obârșia din Hristos a omului, sau Dumnezeiescul Botez:
Omul botezându-se, se naște de sus, primind prin har (iar nu prin fire) obârșia omenească a lui Hristos (în Persoana Căruia este unită cu firea omenească fără despărțire, fără împărțire, fără amestecare, fă schimbare și firea Sa Dumnezeiască), și deși firea îi rămâne stricăcioa (asenându-se Domnului care Și-a asumat stricăciunea noastră, ca o strice cu putere), dar crește lăuntric din putere în putere, lăsând pe Domnul se întrupeze în el și -l facă dumnezeu după har, pe măsura în care și el îl lasă pe Hristos să se facă Om în sine prin virtuți.

Așadar, dacă spunem că oamenii au obârșie divină propovăduim panteismul, dacă spunem că Iisus Hristos a avut aceeași obârșie cu a oamenilor, propovăduim arianismul.

Amândouă sunt învățături eretice, date anatema la Sfintele Sinoade Ecumenice.
Iată ce ne învață despre aceasta Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, într-o notă la Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul:
Facerea (γένεσις) arată proveniența directă de la Dumnezeu printr-un act de creare. Nașterea γέννησις arată proveniența prin împreunarea dintre bărbat și femeie. Iisus a luat unele din trăsăturile nașterii, dar nu pe toate, în special nu pe cele cătoase. De aceea nu le-a pierdut nici pe toate cele ale facerii. Astfel în El s-au arătat din nou într-o persoană vie atât unele din trăsăturile lui Adam dinainte de cat, cât și unele din cele de după cat. Din Adam cel dinainte de cat a luat lipsa de cat și nestricăciunea primite prin creațiune; din Adam cel de după cat “a luat trăsătura pătimitoare venită prin naștere, însă nu și patimile cele contra firii, care ar fi anulat necătoșenia și nestricăciunea. După părerea Sf. Maxim, ca și a altor rinți, oamenii nu erau destinați se înmulțească prin “naștere“, ci pe altă cale. “Facerea“ mai înseam aici și trăsăturile pe care le are, sau le-a avut firea oamenilor prin creațiune, iar “naștere pe cele care le are din modul acesta de-a veni la existență. Acestea sunt trăsăturile de pe urma catului, care au înăbușit unele din trăsăturile originare. în loc de “trăsătură“ se poate zice și “mod“ (τρόπος), cum e în greceste.



2.               II FILIOQUE. ANATEMA SFÂNTULUI SINOD AL II-LEA ECUMENIC


Chiar și învățătura Sfântului Sinod al 2-lea Ecumenic a contrazis-o, promovând uniatismul (greco- catolicismul și romano-catolicismul), deci, implicit Filioque, învățătura că Sfântul Duh purcede și de la Fiul. Deci este dat anatema de Sfântul Sinod al 2-lea Ecumenic.
Crezul, finalizat la Sfântul Sinod al 2-lea Ecumenic, are cuvintele Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, care de la Tatăl purcede. Cine modifică în vreun fel crezul, chiar pentru a adăuga ceva Ortodox este anatematizat de toate Sfintele Sinoade Ecumenice de după Sinodul al 2-lea. Ce va păți atunci cineva dacă susține că cei ce l-au modificat în chip eretic au învățătura aproape fără de greșea și fac parte din Sfânta Biseri, împărtășindu-i și tratându-i ca pe Ortodocși?

Catolici
              Cu privire la Biserica Ortodoxă și cea Catolică, Părintele zicea că sunt do strane ale aceleiași Biserici; mai spunea despre biserici și mănăstiri, că în vremurile din urmă se vor construi multe, dar nu se vor termina. (Sora Aurica Ținea, Sf. Mănăstire Sâmbăta)
              Despre catolici a spus: „Biserica Catolică este aproape fără greșeală”. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus.

Prin aceste cuvinte Părintele Arsenie Boca susține că și Filioque este aproape fără greșeală, fiind astfel dat anatema de Sfântul și Ecumenicul Sinod al 2-lea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu