Proverbe romanesti alese

A ierta e uşor, a uita e greu.
Ajută-te şi cerul te va ajuta.
Albina te duce la miere şi musca la scârnă.
Amânarea e hoţul timpului.
Beţia e nebunie cu voia.
Cel ce pierde drumul e bucuros şi de cărare.
Cel târziu la mânie e mai mare decât un viteaz.
Chipul omului e oglinda sufletului.
Cine dă săracilor împrumută pe Dumnezeu.
Cine defaimă pe altul înaintea ta, el şi pe tine o să te defaime înaintea altora.
Cine de oameni nu se ruşinează, nici de Dumnezeu nu se înfricoşează.
Cine se ia după muscă ajunge la bălegar.
Cine se porneşte cu graba
Se întâlneşte cu zăbava.
Cine se teme de moarte şi-a pierdut viaţa.
Cine ştie carte are patru ochi.
Când îi vorbi puneţi trei lacăte: la inimă, la gât şi la gură.
De multe ori necazul îmbată mai rău decât orice băutură.
De popă nu scapi nici mort.
Dracul toate ar vrea să fie, numai ucenic nu.
Drumul drept îţi pare lung. 

Fapta bună nu are laudă.
Fă bine şi aruncă în baltă. 
Făţarnicul e ca un cărbune acoperit care pe neştiute te arde.
Fereşte-mă Doamne de prieteni că de duşmani mă feresc eu.
Fericit omul care se mulţumeşte cu ceva mai puţin decât are.  

Înainte de a porunci învaţă a te supune.
Înţeleptul învaţă din păţania altora, nesocotitul nici din a sa.
În vremea necazului se cunosc prietenii. 

La beţie omul este pisică, maimuţă şi la urmă porc.
La o mână de învăţătură se cere un car de purtare bună.
Lasă să te vorbească de rău; pe lună n-o latră câinii?

Mai bine să-ţi pară rău că ai tăcut decât că ai zis.
Mândria vine înaintea căderii.
Moartea împacă pe toţi.
Moartea le închide gura la toţi. 

Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă.
Nu e bun ce e bun, ci e bun ce-mi place mie.
Nu e învăţat cel ce ceteşte cărţi, ci cel ce ştie ce ceteşte.
Nu-i mult să nu se gate şi puţin să nu s-ajungă.
Nu-mi place pentru că-i frumos, ci-i frumos pentru că-mi place.
Nu pierde vremea ca să nu te piardă şi ea pe tine.
Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce auzi.
Nu te face înţelept în tot lucrul. 

Ochii sunt oglinda inimii.
Omul când îşi pierde drumul, nu găseşte nici cărarea.
Omul nepăţit, chiar văzând nu vede.
Omul poate povăţui pe altul, dar pe sine niciodată.
Omul rău e ca un cărbune, dacă nu te arde te înnegreşte.
Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul.

Patimile nebunilor sunt învăţătura înţelepţilor.
Păcatul intră râzând şi iese plângând.
Păcatul vechi aduce osândă nouă.
Păcatul vechi aduce ruşine nouă.
Păzeşte-te singur, dacă vrei ca şi Dumnezeu să te păzească.
Pe toţi să-i asculţi, dar din mintea ta să nu ieşi.
Poţi opri vântul, apa şi gura lumii?
Prietenul vechi e ca vinul: cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun.  

Răsare soarele în toată ziua dar nu se şi vede întotdeauna.  

Sau taci sau zi ceva mai bun decât tăcerea.
Să auzi, să vezi şi să taci, dacă vrei să petreci cu pace.
Să nu laşi drumul mare pentru cărare.
Scârna, de ce o scormoneşti mai mult, mai mult şi pute.

Totdeauna desfătarea
Are soră întristarea.
Toţi se plâng de bani,
Dar de minte nimeni. 

Unde e un car cu înţelepciune, acolo sunt două de nebunie.
Unde-i inimă, acolo-i şi minte.
Unde omul (se) mulţumeşte,
Acolo raiul îl găseşte.
Unii vorbesc ce ştiu şi unii ştiu ce vorbesc.
Un nebun arunca o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate.
Ura, zavistia şi frica nasc vicleşugu.

Vai de cel ce nu ştie nici când să grăiască, nici când să tacă, dar cu mult mai vai de cel ce nu ştie nici ce să grăiască, nici ce să tacă.