duminică, 29 martie 2015

Rostirea Anatemelor in Duminica Ortodoxiei - 1 martie 2015

Sfantul Ioan Damaschin - Despre paradis

din dogmatica Sfantului Ioan Damaschin: http://www.biserica-luzern.ch/Dogmatica%20SF%20Ioan%20Damaschin.pdf

"Dar pentru că Dumnezeu a voit să facă pe om din o fire văzută si nevăzută, după chipul si asemănarea Sa, ca pe un împărat si stăpân al întregului pamânt si al celor ce sunt în el, i -a zidit înainte un fel de palat împărătesc, în care trăind va avea o viaţă fericită şi norocită. Şi acesta este paradisul dumnezeiesc, plantat în Eden cu mâinile lui Dumnezeu, c ămara întregii bucurii  şi veselii. Căci Eden înseamnă desfătare. Este situat în partea de răsărit, mai sus decât tot pamântul. Are o climă temperată si este luminat  de  un  aer  foarte  fin  si  foarte  curat,  acoperit  cu  plante  ve şnic înflorite, plin de miros cu bun ă mireasmă, umplut de lumină, depăşind noţiunea oricărei frumuseţi si podoabe sensibile: un ţinut cu adevărat dumnezeiesc si o locuinţă vrednică de cel făcut după chipul lui Dumnezeu, în el nu locuia nici o fiin ţă irională, ci numai omul, plăsmuirea mâinilor dumnezeieşti.

In mijlocul lui a sădit Dumnezeu pomul vieţii si pomul cunoştinţei. Po-
mul cunoştinţei a fost o încercare, o ispitire si un exerciţiu al ascultării şi neascultării omului. Pentru aceea pomul cuno ştinţei a fost numit pomul cu - noştinţei binelui şi răului  şi a fost numit astfel pentru c ă a dat celor care se împărtăşesc din el puterea de a cunoaşte propria lor fire. Acesta era un lucru" bun pentru cei desăvârsiţi; dar pentru cei mai puţin desăvârşiţi şi pentru cei care sunt mai lacomi în poft ă era un lucru rău, după cum este rea hrana tare pentru cei fragezi şi care au nevoie încă de lapte. Căci Dumnezeu, care ne-a creat, nu voia ca noi s ă ne îngrijim, să ne tulburăm cu privire la multe lucruri, nici s ă ne neliniştim şi să ne îngrijim mai dinainte de viaţa noastră.


Tocmai lucrul acesta l-a experimentat Adam. Căci, după ce a gustat, a cunoscut că era gol şi şi-a făcut un acoperamânt; si luând frunze de smochin, s-a acoperit. Dar înainte de a gusta „erau goi amîndoi" atât Adam cât si Eva „si nu se ruşinau. Atât de impasibili a voit Dumnezeu să ne facă! Căci acesta este punctul culminant al impasibilit ăţii. Dumnezeu a voit încă să ne facă si fără de grijă, în aşa fel ca noi să avem un singur lucru de făcut, acela al îngerilor, de a lăuda fără încetare şi neîntrerupt pe ziditorul, de a ne bucura de contemplarea Lui si de a l ăsa pe seama Lui grija noastră. Acest lucru ni l-a grăit si prin profetul David, zicând: 

„Arun că Domnului grija ta, si El te va hrăni. Iar în Evanghelii, învăţând pe ucenicii Lui, spune: „Nu vă îngrijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca, nici cu trupul vostru cu ce vă vi îmbrăca. Şi iarăşi: „Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea vi se vor adăuga vouă”. Iar către Marta: „Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti, dar un lucru trebuieşte, căci Maria partea cea bună si-a ales, care nu se va lua de la dânsa, adică de a şedea lânga picioarele lui şi de a asculta cuvintele Lui. Pomul vieţii era un pom care avea o energie dătătoare de viaţă, sau din care puteau să mănânce numai cei care erau vrednici de viaţă si nesupuşi morţii. Unii si-au închipuit că paradisul este sensibil, iar al ţii că este spiritual. Dar mie mi se pare că după cum omul a fost creat în acelaşi timp corporal si spiritual, tot astfel şi locaşul preasfinţit al acestuia a fost creat în acela şi timp si corporal şi spiritual si avea o înfăţişare dublă. Căci, după cum am istorisit, omul locuia cu tru pul într-un loc cu totul dumnezeiesc şi foarte frumos, iar cu sufletul locuia într -un loc foarte înalt si incomparabil de frumos. Dumnezeu, care locuia în el, era casa lui; Dumnezeu era îmbrăcămintea  lui  strălucitoare;  harul  lui  Dumnezeu  îl  înve şmânta;  se desfăta ca un alt înger cu singurul fruct prea dulce al contempl ării lui Dumnezeu; cu această contemplare se şi nutrea; aceasta pe bună dreptate a fost numită pomul vieţii. 

Dulceaţa împărtăşirii dumnezeieşti dă celor care se împărtăşesc cu ea viaţă neîntreruptă de moarte. Şi aceasta este ceea ce Dumnezeu  a  numit  „tot  pomul",  zicând:  „Din  tot  pomul  care  este  în paradis, veţi mînca216. Dumnezeu este lotul, în El si prin El se ]ine totul.

Pomul cunoştinţei binelui si răului este discernământul unei contemplări multiple, adică cunoaşterea propriei sale naturi. Ea este bun ă pentru cei desăvârsiţi si pentru cei care s-au fixat în contemplaţia dumnezeiască, pentru că ea vesteşte prin ea însăşi măreţia creatorului. Ea este bună de asemenea si pentru cei care nu se tem de cădere, prin aceea că au ajuns cu timpul la o oarecare deprindere a unei asemenea contempla ţii. Nu este, însă, bună pentru cei care sunt tineri şi care sunt mai lacomi cu pofta, pentru că neavând sigură ramânerea în mai bine şi pentru că nu sunt fixaţi solid în contemplarea singurului bine, grija de propriul lor corp îi atrage şi îi smulge spre ea.

Astfel, socotesc eu că paradisul dumnezeiesc a fost dublu şi, în adevăr, părinţii purtători de Dumnezeu au predat aceasta; unii inv a]ând că este sensibil, alţii că este spiritual. Este cu putin ţă ca prin cuvintele „tot  pomul" să se înţeleagă cunoştinţa puterii dumnezeieşti care se capătă din creaturi, după cum zice dumnezeiescul apostol: „Cele nevăzute ale lui de la zidirea lumii, se văd fiind cunoscute prin făpturi". Dar cea mai înaltă decât toate cunoştinţele si decât aceste contemplaţii este cunoştinţa noastră, adică a naturii noastre, după cum spune dumnezeiescul David: „Minunat ă a fost cunoştinţa Ta din mine", adică din structura mea. Această cunoştinţă era primejdioasă pentru Adam, deoarece era de curând făcut, pentru motivele pe care le-am spus.
Sau  se  pomul  vie ţii"  să  se  înţeleagă  cunoştinţa dumnezeiasca, care se capătă poate  ca  prin   din toate cele sensibile, şi înăarea prin ele la facătorul, creatorul si   cauza tuturor. Pentru aceasta l-a numit si „tot pomul", indicând prin aceste cuvinte des ăvâirea, nedespărţirea, care poartă în sine singura participare la bine.


 Prin „pomul cuno ştinţei binelui şi răului" indică mâncarea sensibilă şi plăcută care în aparenţă este dulce, dar în realitate pune pe cel care se împ ărtăşeşte cu ea în comunitate cu relele. Căci spune Dumnezeu: „Din tot pomul din rai s ă mănânci. Prin aceste cuvinte socotesc că a vrut să zică: „Suie-te, prin toate făpturile, la Mine, făcătorul, şi culege din toate un singur fruct, pe Mine, via ţa cea adevărată. Toate să-ţi rodească viaţa, iar împărtăşirea cu Mine fă-o întărirea existenţei tale. In chipul acesta vei fi nemuritor". „Dar din pomul cunoştinţei binelui si răului nu mâncaţi din el; căci în ziua în care veţi mânca din el cu moarte vi muri, în chip natural mâncarea sensibil ă este o completare a ceea ce se pierde, ea se dă afară şi se distruge. Este deci cu neputin ţă ca să ramână nestricăcios cel care se împărtăşeşte cu mâncarea sensibilă.

miercuri, 25 martie 2015

Sfantul Teofan Zavoratul –predica la Buna Vestire

Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu (cântarea a 9-a din Canonul Bunei Vestiri). Ce bucurie i se porunceşte pământului să binevestească? Bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Tot pământul era în doliu adânc, şi deşi aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbavire. In cele din urmă, vestea cea bună a fost adusă din Cer, vestită pe tot pamantul şi primită cu bucurie. Aşadar binevesteşte, pământule, această mare bucurie a ta.

Apropiindu-se de pământ, Cerurile vedeau doar plângere, amărăciune şi tanguire. Iată că s-a luminat însă faţa tânguitorului pământ, şi întrucât chipul desavarsirii acesteia a arătat în toată deplinătatea nemărginitele desăvârşiri ale lui Dumnezeu, cum să se înfrâneze cerurile de la a lăuda această slavă dumnezeiască? Lăudaţi, deci, ceruri, slava lui Dumnezeu.

Cerurile, ce sunt poftite să laude slava lui Dumnezeu, sunt lumea îngerească, iar pamantul căruia i se porunceşte să binevestească bucurie mare sunt oamenii… Ingerilor ce să li se mai amintească de lăudarea lui Dumnezeu când ei si asa strigă cu glasuri necurmate: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot? Pe când oamenilor poate că nu este de prisos să li se amintească: „Nu uitati, prieteni, de singura bucurie adevărată, adusă nouă din cer în ceasul Bunei Vestiri făcute Preasfântei Fecioare Maria”.
Cand Arhanghelul i-a vestit pentru întâia oară Preabinecuvântatei Fecioare bucura-te, atunci, s-ar putea spune, au fost doar zorii zilei de bucurie care avea sa răsară după aceea… Insă si atunci din Preasfânta Fecioară, care pricepea puterea cuvintelor arhangheliceşti, a ţâşnit de la sine cântarea:

Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc. 1, 46-47).

Prin ce cântări pline de încântare trebuie să-şi reverse acum bucuria sufletul care cunoaşte şi Invierea, şi Inălţarea, şi Pogorârea Sfântului Duh, temeiul şi proslăvirea Bisericii lui Dumnezeu pe pământ şi sălăşluirea în ceruri a Bisericii celor întâi-născuţi! Judecând după aceasta, n-ar trebui să fie printre noi oameni ce nu se bucură – iar dacă aşa stau lucrurile, ce să ni se mai spună: „Bucuraţi-vă!”? Cine se bucură, se bucură oricum, fie că-i aminteşti de bucurie, fie că nu-i aminteşti; deopotrivă, cel ce n-are bucurie în suflet nu se va bucura, oricât i-ai spune tu să se bucure. Să dăm mulţumită Domnului! Şi noi am fost aduşi în vistieria bunătăţilor cereşti şi stăm lângă izvorul tuturor bucuriilor şi mângâierilor. Daca ne-am împărtăşit de bunătăţile acestea, înseamnă că bem mângâiere şi ne bucurăm, iar dacă nu ne-am împărtăşit nu putem să ne bucurăm, oricât ne-am încorda ca să facem asta, până ce nu vom gusta din bunătăţile lui Dumnezeu cele veselitoare. Aşadar noima chemării binevesteşte, pământule, bucurie mare este totuna cu poftirea: „Gustaţi, oamenilor, din bunătăţile aduse de Domnul pe pământ, şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va mai lua de la voi”.
Cine a şezut în beznă, a fost chinuit de ea şi apoi a fost scos la lumină, nu poate să nu simtă mângâiere de la faptul că vede lumina zilei, soarele cel plăcut şi toate făpturile de tot felul, pe care acesta le luminează. El nu va uita nicicând chinul de mai înainte şi nici clipa când a fost izbăvit de el. Si noi suntem, după firea noastră, în întuneric: a strălucit, oare, lumina lui Hristos în inimile noastre? Ochiul minţii noastre îl contemplă, oare, pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, pe Acest Soare gândit, şi toate tainele descoperite nouă despre cârmuirea şi răscumpărarea de către Dumnezeu a lumii, contemplă el, oare, Această Lumină, Ce luminează toate cele ce sunt? Ne amintim, oare, de clipa când a fost alungată bezna şi ne-a înconjurat cu strălucirea Sa Lumina Cea gândită? Cine poate să spună asta, acela să se bucure… cine nu poate, să iasă întâi din beznă, şi atunci se va bucura.
Cine s-a chinuit în lanţuri şi a fost eliberat, îşi aminteşte bine cum i-a venit vestea eliberării, cum a fost deschisă temniţa, cum i s-au sfărâmat lanţurile şi a fost scos la libertate… şi nu poate să nu se bucure, pentru că gustă libertatea. Şi noi suntem în lanţurile păcatului, ale obiceiurilor rele lumeşti şi ale tiraniei sataniceşti. Ne amintim, oare, în viaţa noastră clipa când în suflet s-a pogorât ca un înger aşteptarea şi dorinţa libertăţii, când în el s-a revărsat o neobişnuită putere şi de pe el au căzut, unul după altul, lanţurile păcatului, lumii şi dia­volului? Cel cu care s-a întâmplat asta se află pe tărâmul libertăţii fiilor lui Dumnezeu – se bucură şi se veseleşte… cel cu care nu s-a întâmplat, să caute mai întâi această libertate, şi va începe să se bucure… şi toţi sfinţii îngeri se vor bucura împreună cu el.
Cine a zăcut paralizat, acoperit de răni, şi apoi a fost vindecat poate, oare că nu aibă simţirea sănătăţii şi să nu umble bucurându-se de tăria şi vioiciunea pe dare i le dă prezenţa noilor puteri? Şi noi suntem paralizaţi de nepăsare, suntem plini de răni de pe urma patimilor. Oare a venit la noi Doctorul sufletelor şi trupurilor, şi a luat aminte sufletul nostru la cuvântul Lui ca slăbănogul: ia patul tău şi ca bolnavul: iată, te-ai făcut sănătos(v. In 5, 8, 14)? Cine s-a învrednicit de aceasta nu poate să nu cânte cântare de bucurie, sărind şi jucând, şi se va bucura.
Cine a fost în surghiun ori a fugit de acasă de bunăvoie, iar după aceea s-a întors şi a fost primit cu bunăvoinţă, oare va uita cum i-a ieşit tatăl lui în întâmpinare, cum a căzut de grumazul lui şi l-a sărutat, cum după aceea a fost spălat, îmbrăcat şi cum s-a făcut ospăţ în cinstea întoarcerii lui? Iar amintindu-şi de acestea, cum poate să nu se mângâie cu ele neîncetat, petrecând în casa milostivului său părinte?! Şi noi am fugit din casa Tatălui… Ne amintim, oare, cum ne-am mâhnit pentru despărţire, cum ne-am biruit sfiala şi ne-am alungat frica de întoarcere prin pocăinţă, cum am fost primiţi în milostivele braţe ale Părintelui prin dezlegarea păcatelor, cum s-a făcut ospăţ in cinstea noastră prin Sfânta Impărtăşanie? Şi – lucrul cel mai de seamă – oare purtăm în adâncul inimii încredinţarea că nu suntem în surghiun, ci în casa Tatălui, suntem în milă şi în iubire, nu sub mânie şi sub blestem? Dacă aşa stau lucrurile, duhul nostru nu poate să nu se bucure, chiar dacă trupul ar fi sfâşiat cu gheare de fier – iar dacă nu, nu avem parte de bucurie, chiar dacă am fi înconjuraţi de toate mângâierile lumii…
Aşadar, fraţilor, cine a gustat din bunătăţile aduse pe pământ de Dom­nul – adică şi această lumină a cunoştinţei, şi această libertate de legăturile păcatului, şi puterea de a face binele, şi această vindecare a rănilor inimii, şi această înfiere dumnezeiască – petrece neîncetat într-o neprefăcută bucurie cerească.
Pe aceia îi vom ferici, iar celor străini de starea aceasta le vom dori să intre în bucuria Domnului pe calea cea dreaptă a gustării bunătăţilor care aduc bucuria adevărată.
Nu vă amăgiţi, fraţilor! Bucuria duhovnicească nu este o pornire de o clipă, întâmplătoare, silită a inimii, ci este răsfrângerea stării de bucurie statornică a întregii fiinţe, ce vine mai cu seamă din legăturile ei cu Dumnezeu şi din pri­mirea de la El a mai înainte pomenitelor bunătăţi. Ne putem încorda inima cu de-a sila spre bucurie, însă bucuria va fi azvârlită din ea îndată, ca un băţ aruncat vertical în apă. Ne putem amăgi pentru o clipă inima zugrăvindu-i bunătăţi părute, însă aceasta va fi nu bucurie, ci beţie, care se sfârşeşte de obicei printr-un mare chin. Luaţi seama, deci, şi nu vă amăgiţi. Puteti întâlni multe lumini – lumini ale cugetării deşarte, care nu sunt lumini ale cunoştinţei, ci nişte luminite asemenea celor care aproape întotdeauna plutesc deasupra trupurilor moarte... Luaţi seama şi nu vă amăgiţi. Sunt oameni care cred că nepunând hotar poftelor îşi lărgesc sfera libertăţii, însă de fapt seamănă cu nişte maimuţe care se încurcă singure în plasă. Nu vă luaţi după pilda lor. Lumea îmbie cu o mulţime de mângâieri ce par a vindeca rănile inimii, dar sunt precum mirajele din pustie sau ca apa sărată ce aţâţă setea! Instrăinaţi-vă de ele. Şi stăpânitorul acestei lumi, ce suflă răutate asupra noastră în inimă, până la un moment dat ne vorbeşte întotdeauna cu grai dulce, zice-s-ar părintesc, îmbiindu-ne cu îndestulare şi cu odihnă. Izgoniţi de la voi şi încercările de a vă fermeca ale acestui linguşitor.
Fie ca inima voastră să nu ştie de altă bucurie afară de bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Preacurata Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţământul mântuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încât fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Amin!

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

vineri, 6 martie 2015

Crimele comunismului în cifre

"-Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii.
-Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute.
-A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal.
-Comunismul înseamnă negaţia omului total
-. Ei sînt infractori, comuniştii, nu sînt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: există în dreptul penal crime continue şi crime continuate; comunismul e o crimă continuă.
-Comunistul ştie că e animal, ştie că e raţional şi ştie că e absolut muritor. Dar în felul ăsta, cu toată raţionalitatea lui, între el şi dihor nu e nici o deosebire.
-Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic.
-Rusia a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului.

-Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămîne pustiu."

Petre Tutea 





Crimele în cifre ale comunismului internaţional

Autorul volumelor ,,Holocaustul roşu“, dr.dr. Florin Mătrescu, a prezentat audienţei crimele regimurilor comuniste din întreg mapamondul în cifre.

1. Rusia- minim 118.015.000, maxim 148.015.000 victime
2. China: minim 110.000.000, maxim 114.000.000 victime
3. Ucraina: 29.012.500 victime
4. Fostul imperiu sovietic şi alte naţionalităţi în Rusia: 10.000.000 victime
5. Vietnam: 7.250.000 victime
6. Bielorusia: 4.500.000 victime
7. Congo: 4.000.000 victime
8. Evreii: 3.500.000 victime
9. Germania: 3.250.000 victime
10. Cambogia: minim 2.000.000, maxim 3.000.000 victime
11. Coreea de Nord: 3.000.000 victime
12. Polonia: 2.700.000 victime
13. România: 2.451.400 victime
14. Ţările Baltice: minim 500.000, maxim 2.000.000
15. Cazacii: 2.000.000
16. Tibet: 2.000.000
17. Somalia: minim 100.000, maxim 2.000.000
18. Cuba: minim 500.000, maxim 2.000.000
19. Mozambic: 1.500.000 victime
20. Ruanda: 1.500.000
21. Afganistan: 1.450.000
22. Angola: 1.000.000
23. Irak: 1.000.000
24. Zimbabwe (Rhodezia): 1.000.000
25. Spania: minim 600.000, maxim 1.000.000
26. Etiopia: 500.000
27. Croaţia: minim 200.000, maxim 500.000
28. Bosnia-Herţegovina: minim 250.000, maxim 500.000
29. Ungaria: minim 225.000, maxim 370.000
30. Guatemala: 250.000
31. Laos: 200.000
32. Albania: 180.000
33. Malaezia, Birmania, Filipine: 150.000
34. Slovacia: minim 60.000, maxim 100.000
35. Bulgaria: 100.000
36. Columbia: 100.000
37. Grecia: 100.000
38. Nicaragua: 100.000
39. El Savador: 80.000
40. Peru: 70.000
41. Algeria: 65.000
42. Sri Lanka: 64.000
43. Jemen: 50.000
44. Tadjichistan: 50.000
45. Africa de Sus: 40.000
46. Slovenia: 32.000
47. Armenia: 20.000
48. Nepal: 15.000
49. Georgia: 12.000
50. Azerbaidjan: 10.000
51. Maroc: 10.000
52. Turcia: 10.000

Bilanţul victimelor comunismului internaţional arată astfel:
1. Estimări minimale: 314.772.300 victime

2. Estimări medii: 335.187.300 victime
3. Estimări maximale: 355.602.300 victime

Victimele comunismului în România

Conform aceleeaşi surse, dr. dr. Florin Mătrescu, ( Holocaustul Roşu Addenda) în România s-au înregistrat următorele victime:

1. Prizoniei de război în URSS: 180.000
2. Ucişi în lagăre şi închisori: 500.000 dintre care au fost ucişi în lagăre şi închisori 250.000, iar alţi 250.000 decedaţi la scurt timp după eliberare din multiple cauze.
3. Ucişi în timpul colectivizării forţate: 200.000
4. Revoluţia din Decembrie 1989: 1.400
5. Mişcarea de partizani: 10.000
6. Perioada ceauşistă: 60.000
7. Basarabia şi Bucovina, ca teritorii înstrăinate: 1.500.000

În total s-au înregistrat 2.451.400 victime în România.

Victimele comunismului internaţional le-a depăşit cu mult pe cele altor regimuri de pe mapamond. Victimele lui Hitler sînt estimate la 25 milioane din care 6 milioane au fost evrei. În rezistenţa ţăranilor din Vendee, Franţa, au murit 600.000 de oameni. În Slovenia, ţară cu 1,8 milioane de locuitori, înscrie între victimele comunismului cifra de cca 100.000 de morţi, dar au mai fost descoperite alte 540 gropi comune în care au fost lichidaţi de regimul Tito după retragerea trupelor germane şi încheierea războiului. Dintre acestea 15.000 au fost descoperite în apropierea capitalei Leibah (Lubliana), 50.000 în Triest şi 40.000 în alte regiuni ale ţării. În Sri Lanka au mai fost descoperite ulterior vechii statistici alte 5.000 de victime. Polonia a adăugat alte 10.000 de ofiţeri polonezi ucişi la Katyn. Irakul alte 600.000 de victime stipulate într-un raport din 2003. Lista continuă cu alte cel puţin zece ţări.