“Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt, în Biserica Sa dreptmăritoare.Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.
Pentru noi, patria şi Ortodoxia sunt „grădina Raiului” dată nouă de Dumnezeu, ca să „lucrăm în ea şi să o păzim” (Facere 2, 15) cu sfinţenie.Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel:
Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţă adevărată ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2, 19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?
Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.
Apoi este crediţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţă ortodoxă, exact ca şi noi, dar, fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică până vin şi se întorc înapoi, să asculte Sfântul Sinod.
Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu este dreaptă, adică ortodoxă. Căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din acestă cauză ei s-au rupt de credinţa şi crezul ortodox şi cred în papa.
Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbra cu dreptarul acesta – adică cu dreapta credinţă – şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei, luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 5).
Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă, ortodoxă.
Protestanţii zic „Sola Fide”, mântuirea numai prin credinţă. „Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte”, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă, (cap. 2, 20), precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; că şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.
Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu faptele bune este credinţa lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.
Deci să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică „Sola Fide”, ajunge pentru mântuire, şi că pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau „Sola Graţia”, care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!
A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi. Da. Dar acelaşi Apostol care a zis aceasta, a spus şi: Toţi vom sta înaintea divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?
Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale… şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.
Auzi ce spune Sfâtunl Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta, că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.
Deci credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţă mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţă stearpă nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.
Credinţa mozaică este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea Nouă adusă de El, şi de aceea prigonesc pe creştini.
Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David?
Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucrări făcute de mâinile omeneşti; gură au şi nu vor grăi… şi celelalte. Deci cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatăl şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu Care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.
Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţă bolnavă sau stricată.
N-ai văzut ce spune le Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă după vânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe mulţi visele i-au înşelat şi au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.
Credinţa fanatică. Dar ce este credinţa fanatică? Este credinţa care urăşte pe alţii în numele lui Dumnezeu şi nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: „N-o lua lată, că râmâne negrăpată!”
Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătaţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.
Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: „Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Calea de mijloc este cale împăratească”. Deci este o credinţă care nu are echilibru; o credinţă fără dreaptă socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu